“Pregătire profesională pentru managementul eficient al ariilor protejate
18.01.2012
Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov anunţă organizarea procedurii de selecţie pentru participanţii la proiectul de mobilitate “Pregătire profesională pentru managementul eficient al ariilor protejate” finanţat prin programul Învăţare pe tot parcursul vieţii, programul sectorial Leonardo da Vinci.
ProPark - Fundația pentru Arii Protejate este partener în acest proiect.
Acest proiect are ca grup ţintă 20 persoane care îşi desfăşoară activitatea în organizaţii custode din Zona Metropolitană Braşov, organizaţii al cărui domeniu de activitate este protecţia naturii în calitate de angajaţi, colaboratori sau membri şi instituţii care se ocupă de managementul şi protecţia mediului, (persoane care activează în domeniul protecţiei naturii - ornitologie, piscicultură, silvicultură, biologie, geografia mediului, ştiinţa mediului), cu atribuţii în implementarea planurilor de management ale ariilor protejate în care îşi desfăşoară activitatea,monitorizarea planurilor de management, controlul activităţilor din planurile de management.
Persoanele din grupul ţintă vor efectua stagii de pregătire în Slovacia - Statna Ochrana Prirody, Slovenia - Parcul naţional Triglav, Ungaria - Parcul naţional Fertö-Hanság Nemzeti, Austria - Parcul Naţional Neusiedler See Seewinkel. Stagiile de pregătire vor avea o durată de două săptămâni fiecare şi se vor desfăşura în perioada mai – iulie 2012.
Anunțul de selecție poate fi descărcat de aici.
|